Istoric

Infiintarea Crucii Rosii

Crucea Rosie s-a nascut pe 24 iunie 1859, in sufletul unui om de afaceri elvetian, Henry Dunant (8 mai 1828 – 30 octombrie 1910), dupa una dintre cele mai sangeroase batalii ale secolului, batalia de la Solferino.

De fapt, istoria omenirii este un lung sir de razboaie. Intr-adevar, in 3500 de ani de istorie inregistrata, se estimeaza ca au existat doar 250 de ani de pace universala, iar razboiul si consecintele sale tragice i-au facut intotdeauna pe oameni sa reactioneze, incercand sa limiteze raul si suferintele cauzate.

De-a lungul secolelor, au fost adoptate anumite obiceiuri si legi ale razboiului, care ar putea fi considerate reguli umanitare. Dintre aceste reguli si obiceiuri, doua merita sa fie mentionate in mod special: interdictia de a otravi fantanile inamicului si regula conform careia femeile si copiii trebuie sa fie crutati. Uneori, prin intermediul incheierii unor tratate speciale, beligerantii reuseau chiar sa cada de-acord asupra aplicarii regulilor pentru o anumita batalie.

Totusi, in general, respectarea acestor standarde era sporadica. Constrangerile istoriei si dispozitia liderilor militari puteau duce la cele mai oribile rezultate, punand astfel sub semnul intrebarii, in limitele unei singure batalii, micile progrese facute anterior. Trebuia sa fie gasit un nou sistem de protectie a victimelor razboiului, si doar un eveniment exceptional putea duce la aceasta.

Batalia de la Solferino

Acest eveniment a avut loc pe 24 iunie 1859, la Solferino, in nordul Italiei, unde armatele Frantei si Austriei s-au luptat intr-o batalie ingrozitoare, care a durat 16 ore si a implicat 320 000 oameni.

Rezultatul a constat in 40 000 morti si raniti pe campul de lupta. Acest fapt era caracteristic pentru bataliile din acea perioada, care erau, de fapt, masacre in masa. Mai mult decat atat, comandantii militari nu au dovedit prea multa grija pentru nevoia ranitilor de a primi ajutor si ingrijire – intr-o asemenea masura oamenii erau considerati a fi „carne de tun”. Batalia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm, cadavrele fiind asezate unele peste altele, iar ranitii zaceau neingrijiti. Numarul chirurgilor era insuficient. Desi existau patru veterinari pentru a ingriji o mie de cai, era doar un doctor pentru acelasi numar de oameni si nici un doctor pentru fortele de artilerie.

Henry Dunant

Henry Dunant, care venise pentru a-l intalni pe Napoleon III, in scop legat de afaceri, a fost martor al imaginii oribile de dupa batalie si a fost atat de afectat de acest macel, incat a uitat de intalnirea sa cu imparatul.

Ceea ce l-a revoltat in mod special pe Dunant au fost miile de raniti neingrijiti care erau lasati sa moara acolo unde cazusera, deoarece serviciile medicale militare erau insuficiente ca numar si nepotrivite pentru aceasta misiune. El a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, practic fara intrerupere, pentru a ingriji ranitii. Vorbele sale erau „Siamo tutti fratelli” (suntem cu totii frati) si aceste vorbe au deschis inimile voluntarilor, care au ingrijit inamici si compatrioti fara a-i identifica in prealabil.

„O amintire de la Solferino”

Dunant s-a intors in Elvetia, unde a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor la Solferino. Ca pentru a-si scoate imaginile din minte, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Deoarece scopul lui Dunant era de a aduce in atentia lumii cruda realitate a razboiului, el a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar si liderilor militari, politicienilor, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat si neasteptat, Dunant primind numeroase invitatii si devenind obiectul unui val de admiratie. Multi doreau sa calce pe urmele sale.

Un om, doua idei

Cartea propunea doua idei care s-au dovedit a avea o importanta cruciala:

  • infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare, alcatuita din voluntari care sa aiba grija de raniti in timp de razboi, si
  • promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le un statut neutru.

„O amintire de la Solferino” a avut o influenta atat de semnificativa incat a condus, in mai putin de un an, la concretizarea propunerilor pe care le continea intr-o organizatie mondiala. Meritul lui Dunant a constat in faptul ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile razboiului

Comitetul celor cinci

In acea perioada, la Geneva, exista Societatea pentru Bunastare Publica, al carei presedinte era un avocat numit Gustave Moynier, care, dupa ce a citit „O amintire de la Solferino” a fost „adanc miscat”. Moynier era un om calculat, dar si un om de actiune. El l-a invitat pe Dunant sa vina si sa vorbeasca despre cartea sa cu ceilalti membri ai societatii si, ca rezultat, s-a infiintat o comisie compusa din cinci membri. Alaturi de Dunant si Moynier, comisia cuprindea pe Generalul Guillaume Henri Dufour, Dr. Louis Appia si pe Dr. Theodore Maunoir.

Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor

Comisia s-a intrunit pentru prima oara pe 17 februarie 1863 si s-a auto-intitulat Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa devina Comitetul International al Crucii Rosii. Astfel, desi cu un alt nume, CICR a fost infiintat in acea zi din februarie 1863.

Conferinta Internationala din 1863

In lunile care au urmat intrunirii Societatii pentru Bunastare Publica si infiintarii Comitetului International pentru Ajutorarea Ranitilor, cei cinci membri ai societatii s-au angajat intr-o activitate intensa, care, in octombrie 1863, a dus la organizarea unei conferinte internationale la Geneva – de fapt, o intrunire a expertilor din 16 tari. In timpul acestei conferinte, s-a adoptat o emblema distinctiva – o cruce rosie pe fond alb (reversul drapelului elvetian) – scopul fiind de a identifica si, prin urmare, de a proteja pe cei care se ofera voluntari pentru a acorda ajutor soldatilor raniti. Astfel a luat fiinta, ca institutie, Crucea Rosie.

Infiintarea primelor Societati Nationale

La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a infiinta o societate de voluntari in fiecare tara – a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Alte societati au urmat in Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau „comitete nationale” sau „ societati de ajutorare”, dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Conferinta Diplomatica

Cu ajutorul guvernului elvetian, membrii fondatori ai Miscarii au reusit sa organizeze o conferinta diplomatica, convocata la Geneva in perioada 8-28 august 1864. 16 state si patru institutii filantropice si-au trimis reprezentanti la Conferinta Internationala.

Nasterea DIU „modern”

Avand ca baza pentru discutii un proiect pregatit de Comitetul International, Conventia de la Geneva pentru ameliorarea soartei ranitilor din armatele in campanie a fost semnata pe 22 august 1864. Asa s-a nascut dreptul international umanitar modern.

Conventia, bazata pe o a doua idee a lui Dunant, avea menirea de a imbunatati soarta soldatilor raniti in timp de razboi si de a face statele sa recunoasca statutul neutru al soldatilor raniti si al personalului sanitar.

Liga Societatilor de Cruce Rosie

La sfarsitul primului razboi mondial, mari regiuni din Europa se aflau in haos: economia fusese distrusa, populatia era decimata de epidemii, un mare numar de refugiati si apatrizi isi cautau un loc pe continent. Razboiul a demonstrat clar nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de experti. Henry P. Davidson, presedintele Comitetului pentru Razboi al Crucii Rosii Americane, a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta) „federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei”.

Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de catre Societatile de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele Unite, pe 5 mai 1919, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care avusesera mult de suferit in timpul celor patru ani de razboi. De asemenea, era destinata „sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati”. O parte cruciala a activitatii Federatiei este de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva.

In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de cruce Rosie si Semiluna Rosie in „Federatia internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie”.

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s